După ce în prima parte a interviului cu dl. Adrian Severin am discutat despre România și diaspora sa în perioada comunistă și la începutul anilor ’90, și am continuat în a doua parte a acestui interviu cu relațiile dintre România și Basarabia după pactul Ribbentrop-Molotov, în această parte a treia a acestui amplu interviu vom discuta despre revenirea diasporei politice în România prin personalități ca Ion Rațiu, Radu Câmpeanu și Iosif Constantin Drăgan.

Adrian Severin 3Alexandru Cosmin Codreanu (A.C.C.).: Primul membru al diasporei care a revenit în țară pentru a se implica în viața politică din România a fost Ion Rațiu. Cum era văzut acesta de către echipa politică care a preluat puterea după căderea regimului comunist?

Adrian Severin (A.S.): În general, toți liderii diasporei au fost priviți cu reticență, dacă nu cu ostilitate de către cei care conduceau România imediat după căderea comunismului. Dl. Rațiu era privit cu o iritare specială întrucât cu puțin timp în urmă căzuse în plasa unor cercuri iredentiste maghiare și co-semnase la Budapesta o declarație împotriva regimului comunist care putea fi interpretată, însă, și ca o luare de poziție în favoarea pretențiilor maghiare față de România. În plus, Ion Rațiu era și monarhist. Or, după decenii de educație comunistă, marea majoritate a românilor era receptivă la propaganda anti-monarhistă, în timp ce conducătorii noi ai țării urmăreau să păstreze puterea pentru ei, nu să o predea regelui. Ulterior lucrurile s-au schimbat întrucât, dintre liderii PNȚCD, dl. Rațiu s-a dovedit a fi cel mai deschis către o colaborare cu Guvernul FSN condus de Petre Roman. În aceste condiții, pentru a lărgi baza politică a guvernării, facilitând astfel ieșirea României din izolarea internațională consecutivă violențelor minerești din iunie 1990, i s-a propus, în 1991, intrarea în Guvern. Inițial dl. Rațiu a acceptat, dar după ce s-a confruntat cu reacția negativă a colegilor săi de partid, a declinat oferta. Am și acum în fața ochilor scrisoarea trimisă de dl. Ion Rațiu lui Petre Roman prin care exprima destul de limpede regretul de a nu se fi putut asocia unei guvernări al cărui program politic îl aprecia (85% fusese redactat de mine) și dezaprobarea sa față de atitudinea partidului său, a cărui decizie înțelegea, totuși, să o respecte.

in-memoriam-ion-ratiuTrebuie adăugat că pe măsură ce Ion Rațiu câștiga încrederea sau măcar simpatia forțelor politice guvernamentale, pierdea sprijinul propriului partid. Lucrurile au mers până acolo încât în 1996, după formarea noii majorități parlamentare compusă din CDR, USD și UDMR, conducerea PNȚCD și Președintele Constantinescu i-au refuzat președinția Camerei Deputaților. În aceste condiții șefia Camerei Deputaților a ajuns aproape cu sila la Președintele PNȚCD Ion Diaconescu, care nu o voia. A trebuit să o accepte numai pentru a bara ascensiunea lui Ion Rațiu care, după decesul lui Corneliu Coposu, era pe cale să devină cel mai popular șef politic țărănist / creștin-democrat.

A.C.C.: Dl. Radu Câmpeanu este un alt membru marcant al diasporei române care a revenit în țară pentru a se implica în viața politică. Dumnealui a (re)înființat și condus Partidul Național Liberal (PNL) în perioada 1990-1993. Atenția acordată de dl. Câmpeanu în timpul exilului de la Paris deținuților politici din perioada comunistă a atras în jurul dumnealui mai multe victime politice ale comunismului, PNL fiind unul dintre cei mai activi avocați ai reformării în profunzime a clasei politice de la București. Cât de bine s-a integrat dl. Câmpeanu în peisajul politic românesc? Care au fost relațiile dumnealui cu dl. Rațiu? Dar cu dl. Coposu, fost deținut politic și membru marcant al PNȚCD?

RaduCampeanuA.S.: Apariția dlui. Radu Câmpeanu în peisajul politic românesc post-comunist a fost aceea a unui om carismatic, posesor al unei voci frumos modulate și al unui discurs foarte articulat. Impresia pe care a produs-o a fost mai puternică și mai pozitivă decât cea lăsată de liderii țărăniști. Așa se explică de ce la începutul anilor 1990 PNL a fost mai popular decât PNȚCD. Sub conducerea sa probabil că liberalii ar fi obținut un scor mai bun la alegerile din 1990 dacă dl. Câmpeanu nu ar fi făcut greșeala să lanseze un clip electoral sub lozinca „Vin lupii!”. Aceasta era o aluzie la FSN, denunțat ca forță politică cripto-comunistă și neo-comunistă. Prin contrast, lozinca electorală a FSN, respectiv „Un președinte pentru liniștea noastră!”, promitea liniștea de care se pare că ducea lipsă poporul. După violențele revoluției românii nu prea aveau chef să se lupte cu „lupii”, ei preferând revenirea la liniște. Venit din Franța, dl. Câmpeanu nu reușise să ia pulsul societății românești profunde. Dânsul credea că aceasta este cuprinsă în întregul ei de spiritul revoluționar decembrist care în realitate caracteriza cu greu vreo două procente din populație, precum și de radicalismul anticomunist al diasporei franceze. S-a înșelat. Ulterior, însă, dl. Câmpeanu s-a dovedit foarte flexibil în relațiile cu Guvernul Roman, cu Președintele Iliescu și cu Președintele Senatului, Alexandru Bârlădeanu. Spirit rațional și pozitiv, Radu Câmpeanu s-a deosebit de astă dată de intransigența morală și fermitatea opoziționistă a lui Corneliu Coposu. Cum de-a lungul primilor șapte ani post-comuniști societatea românească s-a fracturat și radicalizat, refuzul oricărui compromis practicat de dl. Coposu a ajuns a fi mai popular decât adaptarea pragmatică a dlui. Câmpeanu. Așa se face că, până la urmă, în cadrul CDR, vioara întâia a ajuns PNȚCD, și nu PNL, dar și împrejurarea că după guvernarea CDR din anii 1996-2000, PNȚCD practic a dispărut, în timp ce PNL a supraviețuit. Liderii de factura lui Corneliu Coposu au fost autentici și convingători în opoziție, dar prin inadecvare și rigiditate au dezamăgit la guvernare. Pragmaticii, de felul lui Radu Câmpeanu, au coagulat mai puțin electorat în opoziție dar la guvernare, chiar și atunci când nu au excelat, și-au păstrat o simpatie populară minimă.

A.C.C.: Un exponent controversat al diasporei române a fost dl. Iosif Constantin Drăgan. Conform unui articol publicat de Ionuț Țene în 2008:

Unii legionari îl acuză că după așa zisa rebeliune din 1941, Drăgan, care se ocupa de finanțele Gărzii de Fier, ar fi fugit în Italia cu o sumă consistentă. Acolo, sub protecția lui Mussolini a început să facă afaceri cu petrol românesc. A trecut foarte repede din tabăra legionarilor în cea a mareșalului Ion Antonescu și altfel cu inteligența lui afacerile i-au prosperat.

În anii 60, profitând de deschiderea lui Nicolae Ceaușescu spre Occident, I.C. Drăgan s-a împrietenit foarte repede cu dictatorul comunist. L-a abordat pe Ceaușescu și pe filiera culturală protocronistă și pe cea a exaltării trunchiului etnic dacic al romanilor. Ceaușescu, care se și vedea urmașul lui Burebista, a răspuns foarte amabil “avansurilor” lui I.C. Drăgan. Așa Drăgan a dat lovitura. Printr-o firmă italiană a obținut prin 1967 – 1968 dreptul de monopol de a dota cu frigidere și aparate automate de cafea toate cafenelele, restaurantele, cofetăriile și barurile din România comunistă. Aceasta a fost numai una din afacerile prospere ale lui Drăgan în România lui Ceaușescu.

I. C. DraganDespre activitatea dumnealui de după 1989 nu se vorbește mult. Dispunând de o avere considerabilă, dl. Drăgan oferă sprijin financiar pentru lansarea revistei România Mare. L-ați cunoscut, în calitate de Ministru al Reformei, pe domnul Drăgan? Și-a manifestat acesta intenția de a investi și a se implica în procesul privatizării industriei românești ?

A.S.: Nu cred să îl fi întâlnit pe dl I.C. Drăgan după 1989 și nici nu îmi amintesc de vreo inițiativă a sa cu privire la investiții sau privatizare. În schimb, l-am cunoscut înainte de 1989 și mai exact în 1979 când a organizat la Lugoj un Masterat în domeniului managementului și marketingului cu aplicare în dreptul comerțului internațional. Acest Masterat sau curs post-universitar, cum i se spunea pe atunci, a fost realizat cu concursul Academiei de Studii Economice din București, al Universității din Timișoara și al University Business School din Londra. Am fost unul dintre cursanți și, în această calitate, am fost invitat de dl. Drăgan la reședința sa, la un prânz, împreună cu Sir. Oliver Vessey-Holt, decanul University Business School. Pentru mine a fost un eveniment memorabil și unica șansă de a urma niște cursuri de specializare la … Londra. Datorită lui I. C. Drăgan pentru o vreme Londra se mutase la Lugoj.

Va urma.

Puteți citi prima parte a acestui amplu interviu, dedicată relațiilor dintre România și diaspora sa în perioada comunistă și la începutul anilor ’90. aici.

Puteți citi a doua parte a acestui amplu interviu, dedicată relațiilor dintre România și Basarabia după pactul Ribbentrop-Molotov. aici.

Puteți citi a patra parte a acestui amplu interviu, dedicată „miracolului economic” propus de Anghel Rugină. aici.

Puteți citi a cincea parte a acestui amplu interviu, dedicată rolului jucat de MAE la redobândirea cetățeniei române de către Mihai de România. aici.

Puteți citi online a șasea parte a acestui amplu interviu, dedicată României și diasporei sale astăzi, aici.