Am plecat din București către Roșia Montană fiind pregătit pentru o călătorie lungă, obositoare și stresantă. Mă așteptam ca la destinație să găsesc un oraș minier anost cu peisaj selenar. Pot afirma cu tărie că niciodată nu m-am înșelat atât de tare asupra vreuneia din multele mele călătorii.

DSC_0186Primul lucru pe care îl remarci când ajungi în Roșia Montană sunt afișele pro minerit și meșele care acoperă clădirile de patrimoniu semnate Roșia Montană Gold Corporation. De asemenea, Roșia Montană este localitatea cu cea mai mare densitate de ONG-uri pe metru pătrat. Există mai multe „sindicate” ale minerilor care militează pentru dreptul de a munci, toate, bineînțeles, sprijinite de cel mai mare angajator local, RMGC.

Toată această propagandă ostentativă nu reușește însă să diminueze frumusețea localității. Centrul istoric al Roșiei Montane se află într-o vale îngustă, mărginită, la propriu, de munți de aur. Aici se înghesuie case de piatră odinioară mândre, cu bogate detalii exterioare, trădând spații generoase în interior.

În ciuda opulenței acestor case, curțile care le adăpostesc sunt mici. Acest lucru denotă valoarea imobiliară foarte mare a terenului din zonă de-a lungul timpului și faptul că localnicii nu aveau preocupări agricole în vatra localității, principala activitate fiind extracția aurului. Drept mărturie, pe versantul nordic al văii, din centrul localității se pot vedea numeroase tuneluri de acces în munte, de mult abandonate.

DSC_0163Acest stil de viață periculos pentru bărbați, dar bine recompensat din punct de vedere material, și-a pus pecetea asupra vieții comunității. În zilele bune existau 40 de birturi pe valea pârâului Roșia Montană unde minerii se puteau „răcori” după o zi lungă de muncă. Nu ar trebui să mire pe nimeni că prețurile erau piperate, iar aurul adunat din munte putea fi risipit lesne în drumul către casă.

Munca în mina de aur i-a condiționat pe localnici de generații. Deși înțeleg perfect necesitatea și avantajul muncii în echipă, roșienii prețuiesc foarte mult câștigul individual. Știu să păstreze secrete și, în ciuda eforturilor RMGC de a controla tot aurul din mină, există în continuare zvonuri despre existența holoangărilor (mineri ilegali) în zonă.

Această combinație specială de geografie, geologie, social și arhitectură fac din Roșia Montană de departe cea mai frumoasă și mai interesantă localitate de munte pe care am vizitat-o vreodată.

Toate aceste lucruri m-au luat pe nepregătite. Participasem la aproape toate marșurile Uniți Salvăm! fără a ști oamenii și locurile pe care le doream salvate. Susțineam atunci, ca și acum, că dacă acest proiect merge înainte, România trebuie compensată adecvat pentru costurile uriașe sociale, culturale și de mediu pe care trebuie să le suporte.

DSC_0161Venisem pregătit pentru polemici aprinse cu localnicii pro și contra proiectului RMGC, la seri de taină cu Tică Darie, tânărul sucevean care s-a mutat din toamna anului trecut la Roși Montană și a documentat video de atunci toate „bunele practici” ale RMGC în a manipula opinia publică cu privire la „consensul” local și corupția autorităților locale și centrale care dau legi cu dedicație în favoarea RMGC și împart dreptate funcție de nevoile clientului.

Și aici m-am înșelat amarnic. În prima dimineață petrecută în Roșia Montană am participat la un spectacol de teatru avându-i drept protagoniști pe copiii din localitate. Am primit prăjituri și o excelentă palincă de prune și pere. Fetița mea s-a amestecat repede printre copiii locului, mâncând cot la cot cu ei pizza oferită de organizatori.

Prispa casei lui Tică mi-a oferit o liniște asurzitoare și o priveliște superbă asupra versantului „de aur” nordic și a turlelor bisericii din localitate. Eram întrerupți numai de copiii din vecini care ne intrau nestingheriți pe poartă pentru a se juca cu fetița mea.

DSC_0176Tică, de asemenea, nu era preocupat să caute nod în papură goldiștilor. Prioritatea lui este să aducă ceva în plus educației primite de copiii din zonă pentru ca în viitor aceștia să aibă un orizont mai larg.

A trebuit, bineînțeles, să fac și sacrificii în această excursie. Ținând cont că gazda noastră era vegetariană, a trebuit să uit de carne câteva zile. Fiind însă un bărbat pregătit pentru ce e mai rău, am avut nevasta alături; mâncarea a avut gust și fără carne. În plus, Tică a putut să mănânce mâncare gătită câteva zile la rând.

Au urmat discuții cu câțiva localnici și cu Tică. Am aflat că la ultimul recensământ localitatea Roșia Montana mai avea numai 2.669 de locuitori din cei 4.000 din anii ei cei buni. Recent RMGC a disponibilizat 450 de angajați. Majoritatea nu sunt roșieni, ci oameni aduși din împrejurimi, fără istorie sau simțul proprietății. Tinerii din localitate continuă sa plece, iar bătrânii trăiesc din pensia obținută în urma pensionarilor anticipate de la începutul anilor 2000.

Minerii care cred că mineritul prin cianuri este un lucru bun pe plan local au argumente strict de ordin material. Conform unui localnic, minerii RMGC au salarii nete de 1.200 de lei pentru munca la suprafață și 2.000 lei pentru munca „de cercetare” în subteran. Nimeni nu pare însă să se gândească ce se va întâmpla după ce vor fi lăsați „la vatră” pe malul lacului de cianuri.

Plimbându-mă pe străzi, am putut vedea zeci de case aflate în proprietatea RMGC, toate cu valoare de patrimoniu cultural, în stare avansată de degradare. Am aflat că alte zeci, poate chiar sute, au dispărut definitiv de când au trecut în proprietatea RMGC.

Mulți membrii inițiali ai opoziției și-au vândut până la urmă proprietățile către compania canadiană. Prețul de achiziție a crescut constant în timp, lucru care a început să fie speculat de unii dintre localnici prin construirea unor case ieftine pe teren doar pentru a crește prețul proprietăților și a le vinde ulterior către RMGC.

DSC_0177Există desigur destui localnici care vor un viitor la Roșia Montană și fără minerit, dar mai ales fără cianuri. Speranțele lor sunt legate de turism și activități agricole, viticole și pomicole. Și-ar dori să speculeze fluxul în creștere de turiști români și străini care vin în localitate. Din păcate Guvernul României a emis în 2002 o hotărâre conform căreia Roșia Montană a fost declarată zonă mono-industrială cu profil de minerit în care nu se permite construirea niciunei funcțiuni private (casă, magazin, pensiune turistică), cu excepția proiectului minier RMGC. Astfel, orice inițiativă în zonă în afară de minerit în zonă nu poate demara!

Prin această lege aberantă Guvernul României este responsabil și răspunzător pentru sărăcirea populației din zonă. Din cauza administrației și a clasei politice locale și centrale războiul nu a fost câștigat. Pe măsură ce anii trec oamenii și casele locului dispar. Opoziția locală se stinge. Timpul lucrează în favoarea cianurii.

Mergeți la Roșia Montană și admirați cea mai frumoasă localitate de munte din România. Încurajați turismul în zonă. O ocazie ideală anul acesta este festivalul FânFest din localitate aflat acum la a 9-a ediție. Acesta se va desfășura în perioada 11-17 august 2014. Mai multe informații puteți obține pe website-ul organizatorilor FanFest.ro.

Și nu în ultimul rând, indignați-vă de jaful RMGC săvârșit cu complicitatea autorităților.

Drumul din București până la Roșia Montană

Din București se ajunge la Roșia Montană nesperat de ușor, drumul până acolo fiind extrem de variat.

DSC_0157Pentru a ajunge la Roșia Montană am ales ruta cea mai scurtă: București – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu – Alba Iulia – Zlatna – Abrud – Roșia Montană, având însă un traseu deosebit de frumos prin Muntenia, Oltenia și Transilvania. Cei aproximativ 430 KM se parcurg în aproximativ 6-7 ore (respectând viteza legală),  călătorii fiind încetiniți de reparațiile de pe Valea Oltului și discontinuitățile de pe autostrada în lucru dintre Sibiu și Alba Iulia.

Pe traseu se găsesc numeroase benzinării pentru a alimenta a bea o cafea. O oprire care merită făcută este la Dedulești, pe Dealul Negru, la jumătatea distanței dintre Pitești și Vâlcea. Acolo, de ani buni, localnicii sfidează definiția „micului”, oferind niște mici mari, extrem de gustoși.

Cu burta plină se poate admira și mai bine frumosul defileul al Oltului, care începe la ieșirea din Căciulata cu un castru roman și cu Mânăstirea Turnuri la baza Munților Cozia.

Mi s-a părut extrem de interesantă granița nescrisă dintre Oltenia și Transilvania. Astfel, începând cu mica așezare Lazaret, poarta transilvăneană a Văii Oltului, frumoasele case oltenești din vale sunt înlocuite brusc cu case mai sobre transilvănene.

După traversarea podișului și a subcarpaților getici și a defileului Oltului, drumul reîncepe să fie interesant după ce lăsăm în urmă orașul Alba Iulia cu Cetatea Albă proaspăt restaurată.

Pentru cei care nu se grăbesc, merită amintită aici frumoasa Mânăstire de maici Râmeț aflată la aproximativ 45 KM de Alba Iulia (1 oră de cu mașina). Cheile Râmețului, care izolează mânăstirea, oferă vizitatorilor un peisaj carstic spectaculos.

Dacă doriți să petreceți mai mult timp în Roșia Montană, trebuie să vă îndreptați direct către orașul Zlatna, urcând lent pe Valea Ampoiului. Din localitatea Abrud de face o bifurcație la dreapta marcată cu un indicator către Roșia Montană. Din acest punct mai aveți de urcat foarte puțin pe valea Pârâului Roșia Montană până în centrul localității.

PS: Dacă nu v-am convins până acum că merită un drum până la Roșia Montană, un ultim argument: la mai puțin de 1 oră distanță cu mașina se află Parcul Natural Apuseni, o simfonie a reliefului carstic ascunsă printre fânețe și case moți.