Ce preț are un adult? Practica m-a învățat că a crește un copil reprezintă o investiție. Grădinița, școala și ulterior liceul costă, rechizitele se aduc de acasă, sportul nu mai este gratis, se dă șpagă la doctor și se plătesc meditații la școală. Cu alte cuvinte părintele preia ceea ce Statul a uitat să facă (să asigure din punct de vedere financiar educația generației de mâine) și aplică sârguincios soluții dâmbovițene de redistribuire a venitului în interiorul unei societăți amorfe din punctul de vedere al recompensării valorilor în comunitate.

De asemenea, pe lângă datoria părintească de a asista financiar bugetarii, se adaugă alte mofturi cum ar fi mâncare și haine pentru copii.

Astfel, suma lunară medie pe care un părinte român trebuie să o aloce pentru un copil este de circa 125 Euro. Acest lucru ne duce la 1500 de Euro pe an. Dacă considerăm că un tânăr trebuie susținut financiar în medie până la vârsta de 20 de ani, înseamnă că părinții români, pe lângă plata taxelor pentru educație și asistență medicală „gratuită”, cheltuie pentru creșterea unui copil circa 30.000 Euro.

Ce preț are un adult pentru Stat? Aici răspunsul este și mai simplu, respectiv cumulul taxelor pe care acesta le va plăti până la sfârșitul vieții sale minus costurile de asistență socială și medicală pe care Statul le va plăti pentru el.

Cu alte cuvinte un tânăr de 30 de ani aflat la maturitate profesională și fără probleme majore de sănătate este (sau ar trebui să fie) mai valoros pentru Stat decât un pensionar de 70 de ani care nu mai are multe lucruri de oferit din punct de vedere profesional, însă are nevoie de o asistență socială și medicală consistente.

Statul român însă nu discriminează când vine vorba de tratamentul aplicat cetățenilor lui funcție de valoarea acestora netă pentru societate. Tinerii sunt lăsați (uneori chiar încurajați) să emigreze, iar bătrânii să moară cu zile de foame sau din lipsa tratamentului medical adecvat.

Datoria externa a Romaniei 2013În ultimii 10 ani au emigrat conform cifrelor oficiale 3 milioane de români. În lumina aproximărilor de mai sus, acest lucru înseamnă pierderi pentru părinții români de circa 90.000.000.000 (90 miliarde) Euro, adică cu 10 de miliarde mai mult decât datoria totală a României la nivelul lunii mai a anului 2013.

Din păcate veștile proaste nu se opresc aici. Pierderea noastră înseamnă câștigul lor, adică crește diferența de potențial al dezvoltării economice între România, țara sursă a emigrației și țările care sunt destinația imigrației pentru români.

Pe lângă reducerea dramatică a numărului plătitorilor de impozite, acasă crește numărul celor care au nevoie de asistență medicală. De asemenea, imigranții veterani care și-au dat cei mai buni 10 din viață pe șantierele din Italia și din Spania și care totuși nu s-au integrat în străinătate vor reveni de unde au plecat, cu cu o sănătate serios șubrezită de munca fizică grea. Adică se prefigurează în curând o nouă presiune socială pe o țară tot mai săracă în contribuabili neți la buget.

Reprezentanții noștri nu par să înțeleagă artimetica simplă de mai sus. Pe noi însă, părinții români care finanțăm o parte a  izvorului de cadre pentru Occident, o pagubă de 90 de miliarde de Euro ar trebui să ne pună pe gânduri foarte serios.

Știați că 30.000 de Euro este prețul unui rinichi vândut pe piața neagră de organe? Dacă emigrarea copilului tău nu te face să tresari, gândește-te că în locul lui ți-ai fi pierdut rinichiul!