Mihaela HritcuMihalea Hritcu s-a stabilit în Finlanda în anul 2007, când s-a căsătorit cu un român care locuia deja de zece ani acolo. Avea 37 de ani, o diplomă de economist şi o cariera de 18 ani în Poşta Română Bacău. Vreme de 11 ani deţinuse o funcţie de conducere. La şapte ani de la mutarea sa în Finlanda, dna. Hritcu este astăzi cetăţean finlandez şi lucrează ca asistent social în Helsinki. Este totodată translator (română-finlandeză-română) şi voluntar al Crucii Roşii.

Până acum, dna. Hritcu a dat două interviuri presei din Helsinki, unul la Radio, vorbind despre experienţa sa de emigrant român în Finlanda, iar altul într-o revistă, vorbind despre tradiţiile de iarnă ale românilor. Am stat şi noi de vorbă cu domnia sa despre viaţa şi experienţa sa în Finlanda.

Cât de greu a fost să vă găsiţi de lucru în Finlanda?
Mihaela Hritcu: În cazul meu drumul până la obţinerea locului de muncă actual a fost plin de provocări şi încercări. Gândeşte-te că la 37 de ani te trezeşti într-o altă ţară şi altă cultură, despre care ştii foarte puţin, că trebuie să te descurci într-o limba care pare absolut imposibil de învăţat. Primul pas a fost obţinerea locului în şcoala de limba finlandeză. Obţinerea locului a început cu prima întâlnire cu autorităţile, depunerea documentelor, iar cel mai greu, din punctul meu de vedere, a fost să conving autorităţile că eu sunt persoana pe care şi-o doresc pe locul respectiv. În Finlanda a fost o perioada în care unii străini mergeau la cursurile de limbă doar pentru a obţine ajutorul de integrare. Am reuşit să-i conving şi am primit programul săptămânii de testare.

Testarea s-a făcut pentru încadrarea mea în grupa potrivită, în funcţie de nivelul de cunoştinte de limbă finlandeză la care eu eram.  Testarea a constat în scrierea textului după dictare, aritmetică, citirea hărţii, compunerea unui text după imagini, capacitatea de memorare audio-video, toate în limba finlandeză. A fost admisă utilizarea dicţionarului.

Ştiu că sună ciudat să mergi la o testare în limba finlandeza, când ai declarat ca nu ai niciun fel de cunoştinţe despre această limbă. Punctajul obţinut în urma testării a fost destul de mic, însă urechea mea muzicală, memoria vizuală şi discuţia cu rectorul şcolii de limbă m-au salvat şi am intrat în şcoala de limbă finlandeză Amiedu. Din punctul meu de vedere, aceasta e cea mai bună şcoala de limbă finlandeză din Uusimaa. Şcoala de limbă finlandeză s-a desfăşurat pe modelul „kielikylpy”, adică finlandeză prin finlandeză. A durat nouă luni şi în timpul şcolii am făcut o practică de 6 săptămâni la o grădiniţă de copii. Şcoala a fost structurată în patru module şi trecerea la modulul următor s-a făcut pe bază de examen scris.

După absolvirea şcolii de limbă finlandeză, am aplicat pentru un curs de limba finlandeză, organizat de Universitatea din Helsinki pentru emigranţii cu studii superioare. Cursul la universitate a durat cinci luni. În acest timp, am făcut practică trei săptămâni la Helsingin Diakonissalaitos, la proiectul „Rom po drom”, proiect privind ajutorarea românilor de origine rromă, care veneau la cerşit în Finlanda. În perioada cursului, am depus dosar de admitere la două facultăţi şi la o şcoala de asistenţi pentru farmacie. (În România, mai lucrasem în timpul liber în farmacia unei cunoştinţe.) Am obţinut punctajul de intrare la şcoala de asistenţi pentru farmacie şi la Facultatea Diakonia-ammattikorkeakoulu Diak. Am ales facultatea, pe care am şi absolvit-o în mai 2013. Cursurile s-au desfăşurat în limba finlandeză. În timpul facultăţii am muncit part-time la centrul pentru protecţia copilului Oulunkylän Perhekuntoutuskeskus, ceea ce mi-a oferit multiple posibilităţi pentru dezvoltarea profesională.

Dupa absolvire, am început să-mi caut un loc de muncă. Cred ca am trimis peste 50 de dosare către tot atâţia potenţiali angajori. Printre aceştia a fost şi Helsingin Diakonissalaitos, secţia Aino-Lina, secţie care tratează mai ales copiii cu deficienţe de comportament. Pentru locul acesta s-au înscris 13 candidaţi, dintre care doar doi am fost chemaţi la interviu. După interviu, eram convinsă că va fi aleasă contracandidata mea finlandeză, aşa că am mulţumit pentru oportunitate şi am plecat. Cum nu mai aveam nimic de pierdut, când am ieşit din încaperea în care s-a desfăşurat interviul, le-am zis directorului şi celor doi viitori şefi de secţie „ţineti minte numele meu, pentru că, dacă nu primesc postul acum, mai vin şi data viitoare”. Acum câteva zile şeful meu şi-a amintit secvenţa din ziua interviului. Mi-a zis că nu mai avuseră niciodată un asemenea canditat, atât de motivat şi de convingator. După interviu, ar fi trebuit să lucrez în tura de după-amiază, aşa că m-am îndreptat spre metrou. Telefonul a sunat şi am primit vestea că fusesem aleasă pentru postul de sosionomi, adică asistent social. Nu-mi venea să cred!

Cum aţi găsit Finlanda, când aţi ajuns acolo?
MH:
Sinceră sa fiu, prea mari aşteptări nu am avut. Ştiam că va trebui să încep de la zero, poate chiar mai de jos, având în vedere faptul  că nu cunoşteam limba. Dar cel mai important era faptul că-l aveam pe soţul meu alături. De altfel, trebuie să recunosc că fără sprijinul moral şi emoţional al soţului meu, reuşita mea ar fi fost aproape imposibilă. Aici oamenii sunt foarte reci şi, în plus, condiţiile climatice (perioade lungi fără soare şi zilele în care se face ziuă pe la 10 dimineaţa, iar la ora 15 e deja noapte) sunt destul de greu de suportat. Ştiam că va fi multă muncă, dar eram pregătită să mă lupt. Aşa am reuşit să obţin tot ceea ce mi-am propus.

Cum aţi descrie procesul integrării dumneavoastră în Finlanda?
MH:
Consider că procesul de integrare a fost destul de scurt. Din studiile finlandezilor rezultă că doar perioada de învăţare a limbii finlandeze la un nivel mulţumitor durează între 4 şi 8 ani. Dacă a fost uşor sau greu?… Aş spune ca n-am prea avut timp să analizez asta. Pe de altă parte, cred că procesul este unul continuu, căci tot timpul ai ceva nou de invăţat despre cultura şi limba finlandeză. Cel mai greu mi-a fost să pricep în ce situaţie folosesc ei verbul „a fi” cu sensul „a avea” sau cu sensul „a fi”. În limba finlandeză există doar un verb cu ambele semnificaţii, iar asta mi-a dat bătaie de cap vreo şase luni. Surpriza cea mai mare a fost că în şcoala de limbă finlandeză înveţi limba literară şi în viaţa de toate zilele se foloseşte aşa-zisa „limbă vorbită”. Mi-amintesc de primele încercări îndrăzneţe de a mă descurca cu cunoştinţele de limbă finlandeză pe care le aveam. Am mers odată să-mi fac fotografii pentru permisul de conducere. Am intrat în atelierul foto plină de speranţă, am întrebat în limba finlandeză cât costă fotografiile şi în cât timp sunt gata. Totul a mers ca la carte. Surpriza a urmat când fotograful m-a întrebat pentru cine sunt pozele. Întrebarea în limba literară e aşa: „Ovatko kuvat sinulle?”, dar fotograful m-a întrebat „oot ne sulle?”.  Nu pot să vă spun ce era în sufletul meu, când am priceput ca şi o conversaţie atât de simpla e, de fapt,  atât de grea… cu finlandezii.  Oricum, am întrebat cu îndrazneală ce vrea să zică şi mi-a răspuns fotograful în limba literară. Dacă ar fi să vă povestesc asemenea păţanii, ar trebui să vă invit la un ceai de vreo 2 zile.

V-aţi simţit vreodată în anii de început în Finlanda discriminată, exclusă? Dar astăzi? Aţi spune ca astăzi sunteţi pe deplin integrată în societatea finlandeză?
MH:
Cu siguranţă toţi cei care s-au mutat din ţara natală au acel sentiment de marginalizare şi însingurare, însă, după mine, e important ce faci ca să treci peste aceste experienţe mai puţin plăcute. Poţi fi marginalizat şi în propria tara, chiar dacă vorbeşti perfect limba română, chiar dacă ai învaţat şi muncit mult pentru a-ţi îndeplini visele. Marginalizarea şi discriminarea sunt realităţi care nu vor fi niciodată eradicate, chiar daca despre asta se discută şi se fac tot felul de proiecte. Eu mă simt bine în societatea finlandeză şi mă consider integrată în această societate.

Ce vă place în Finlanda şi ce vă displace?
MH:
Îmi place că legea se respectă indiferent de naţionalitatea, sexul, orientarea religioasă a persoanei. Îmi place că fiecare om are posibilitatea de a-şi schimba profesia, de a învăţa şi de a beneficia de bursă de student chiar şi după vârsta de 40 de ani. Îmi place că drepturile îţi sunt respectate, chiar dacă nu ai cetăţenie finlandeză. De altfel, cetăţenia îţi oferă un singur drept în plus, acela de a vota pentru preşedintele Finlandei. Îmi place că taxele şi impozitele care se colectează se regăsesc în servicii şi infrastructură. Îmi place că pot să merg şi noaptea prin pădure în siguranţă. Îmi place că vara pot merge la locul pentru grătar, special amenajat, unde oamenii aşteaptă la rând. Îmi place că programele de defrişare şi, în acelaşi timp, de împădurire sunt deja făcute, nu numai pentru următorii ani, ci până în anul 2050. Marea majoritate a programelor de dezvoltare în Finlanda sunt planificate pe perioade medii şi lungi. Şi, indiferent de schimbările politice, acele programe merg înainte. Sunt şi lucruri care-mi plac mai puţin şi, pentru că tot am făcut referire la păduri, atunci să zic pe româneşte că pădure fără uscături nu există.

Ce le spuneţi finlandezilor despre România şi despre români?
MH:
Particip la diverse activităţi privind emigranţii. Despre Romania vorbesc cu mândrie. Eu sunt ceea ce sunt astăzi şi pentru faptul că sunt român. Vorbesc cu mândrie despre şcoala şi despre educaţia românească pe care eu am primit-o. Organizez evenimente despre România la locul de muncă. Invit cunoştinţele finlandeze la evenimente româneşti (Paşte, Crăciun, Mărţişor, Mihai Eminescu, George Enescu, Ziua Naţională), particip la activităţi organizate de Ambasada României la Helsinki, organizez şi particip la activităţi culturale. Asociaţia Culturală Romană – Helsinki organizează şi ea astfel de activităţi. Următoarea activitatea este dedicată Marţişorului şi va avea loc chiar pe 1 Martie.

Cât de greu este pentru cineva să obţină cetăţenia finlandeză?
MH:
Eu am obţinut cetăţenia în aprilie 2011. Pentru mine a fost simplu: cunoşteam deja limba, munceam şi plăteam taxe. Faptul că activez ca interpret a făcut să am contacte şi cu penitenciarele din Finlanda, iar pentru a avea acces în penitenciare mi s-a făcut verificarea cazierului pe toată Europa. În momentul depunerii documentaţiei pentru obţinerea cetăţeniei nu a mai fost nevoie de nicio verificare.

Vă consideraţi astăzi mai degrabă român sau mai degrabă finlandez?
MH:
Oficial, sunt cetăţean la fel de finlandez ca orice finlandez, dar mă simt român. Familia noastră e o familie de români, iar acasă vorbim doar limba română. În zilele libere ascultăm teatru radiofonic românesc şi ne uitam la emisiunile TVR Internaţional. Trebuie să recunosc însă că în cazul competiţiile sportive, cum ar fi Olimpiada de iarnă, mă bucur de reuşitele finlandezilor.

Păstraţi obiceiuri, tradiţii româneşti?
MH:
Păstrăm obiceiurile şi tradiţiile româneşti atât cât e posibil. Gătesc româneşte, mergem la slujbă în limba română, căci avem un preot ortodox român care slujeşte o dată pe lună în Helsinki.

Cât de des reveniţi în România?
MH: O dată pe an, dacă nu intervin situaţii care fac revenirea obligatorie. De exemplu, în octombrie 2013 a decedat mama soţului meu. Dupa mutarea în Finlanda, prima revenire în Romania s-a produs după doi ani, când am avut întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului. Anul acesta sărbătorim 25 de ani de la terminarea liceului şi vom veni în România în luna mai.

Cum găsiţi România când vă întoarceţi?
MH:
România e într-o continuă schimbare. Din păcate, schimbările în direcţia bună se produc mult prea lent şi cu costuri mult prea mari.

Vă informaţi constant despre ce se întâmplă în România?
MH:
Primesc informatii de la părinţii mei şi destul de rar citesc presa online.

A existat vreun moment în viaţa dumneavoastră când v-aţi dorit să nu fi ales Finlanda?
MH:
Într-un anumit sens, Finlanda mi-a fost scrisă în frunte şi mă simt în Finlanda ca acasă. România e patria şi ţara mea, dar Finlanda e casa mea.

Ce vă ţine astăzi legată de România? Ce vă lipseşte cel mai mult din România? Ce nu vă lipseşte deloc?
MH:
Îmi lipsesc casa bunicii, gustul laptelui proaspăt muls, cireşul roşu din grădină şi cel alb de la poartă. Îmi lipsesc apa Sucevei în care mă scăldam când eram copil, susurul izvorului şi zăngănitul clopotului de la gâtul vacii care păştea pe păşunea satului. Îmi lipsesc fâşâitul lanului de grâu şi mirosul lizierei de tei, focul din sobă şi merele coapte.

Dacă v-aţi putea întoarce în timp, aţi pleca iar din România? Aţi alege tot Finlanda?
MH:
De multe ori m-am gândit că poate ar fi fost mai bine să fi reuşit să plec mai devreme, când aveam 20 sau chiar 30 de ani… Cred totuşi că am plecat din România exact la momentul cel mai favorabil mie.

Care credeti că este problema României de astăzi şi care credeţi că este soluţia?
MH:
Mi-amintesc că la o oră de geografie, în clasa a IV-a, profesoara ne spunea că niciun român n-ar trebui să muncească, dacă ar fi exploatate doar resursele de sare din România. Atunci n-am înţeles-o, acum o pomenesc… Soluţii?… Investiţii concrete în agricultură, promovarea vinurilor româneşti (am întâlnit finlandezi care ştiau uimitor de multe lucruri despre podgoriile româneşti), turismul, căci avem mare, munte, iar peşterile din România sunt printre cele mai spectaculoase din lume. Avem peste 12.000 de peşteri, avem Delta Dunării, avem staţiunile balneoclimaterice. Aici (în Finlanda, nota noastră), o şedinţă de nămol te costă o avere. Toate astea ar putea fi o soluţie.

Despre finlandezi spun unii că ar bea prea mult şi prea des, că ar avea tendinţe suicidale, că ar fi deprimaţi tot timpul, că educaţia lor nu ar mai fi ce era odată, că au taxe prea mari, că nu prea ar avea simţul umorului, dar că sunt pragmatici. Prin prisma experienţei dumneavoastră, cum vi se pare această caracterizare?
MH
: După părerea mea, finlandezii beau la fel de mult ca şi românii. Diferenţa e că românii beau acasă, mănâncă bine, glumesc şi dansează. În schimb, finlandezii beau la restaurante şi pe stradă, şi asta e mai vizibil. Până la urmă, fiecare individ este unic, deci generalizarea e nepotrivită. E adevărat că în perioada toamnă-primăvară e mult întuneric şi sunt doar câteva ore de lumină pe zi. Atunci oamenii sunt mai puţin vorbăreţi. Dar situaţia se schimbă vara când este lumină 20 de ore pe zi. Atunci finlandezii sunt dispuşi la glume şi relatii de amiciţie.

Referitor la taxe… Din experienţa mea, toate taxele percepute de statul finlandez sunt mai mici decât cele percepute cetăţenilor din Romania, dacă luam în considerare raportul salariu-taxa. De exemplu, paşaport finlandez costă 40 euro, e gata în patru zile (fără taxa suplimentară) şi primesti mesaj pe telefon cu data şi ora la care poţi să-l ridici. În plus poţi să-ţi alegi secţia de poliţie de la care vrei să-l ridici. Taxa pentru permisul de conducere, taxa pentru certificatul de  căsătorie, taxa pentru consultaţia medicală la policlinică şi la medicul specialist, impozitul auto, medicamentele compensate (aici, în Finlanda, sunt doar farmacii de stat), toate sunt mai mici decât în România dacă ţinem seama de relaţia dintre salarii şi costuri.

În concluzie, aş spune despre finlandez că e foarte greu să pătrunzi în mediul lui, dar, când te-a acceptat, este deschis şi ştie de glumă.

Vă mulţumesc!