Alexandru C. Codreanu: Bună ziua domnule Ioan Ciumașu. De multă vreme asociez  numele dumneavoastră cu conceptul de „brain networking” aplicat diasporei științifice românești. Preocuparea, analizele și soluțiile propuse de dumneavoastră pentru valorificarea „la distanță” a resurselor umane din diaspora științifică românească nu puteau lipsi din analiza noastră „Cariera din România după o școală în străinătate – Integrarea absolvenților români cu studii în străinătate pe piața muncii din România”.

Ioan Brussels_micSper ca acest interviu să fie o temă de gândire și, ideal, de acțiune, atât pentru membrii diasporei științifice, cât și pentru autoritățile românești care deocamdată își dau acordul tacit la descompunerea învățământului superior și cercetării românești prin sub-finanțarea cronică a acestora.
În ciuda utilității și a actualității conceptului de „brain networking”, acesta rămâne necunoscut publicului larg din România. Când a apărut acest concept și ce înseamnă acesta din punct de vedere practic? Ne puteți oferi niște modele de implementare cu succes a acestei idei în alte diaspore științifice? Cum ați propune să traducem „brain networking” în limba română?

Ioan M. Ciumașu: Bună ziua și vă mulțumesc pentru interesul în acest subiect și vă doresc mult succes cu studiul pe care îl faceți.

Înainte de a răspunde direct la întrebare, aș dori să mă refer pe scurt la fondul subiectului. Sunt de acord că educația și piața muncii în România și în Uniunea Europeană în general sunt subiecte care au nevoie de o atenție mult mai mare decât le este acordată în prezent. Pentru a înțelege potențialul rol al diasporei românești în succesul cât mai mare pe care îl dorim României în următorii ani, este totuși important să pornim de la realitatea că mobilitatea profesională a celor cu calificări înalte (acei așa numiți „highly-skilled” în conversațiile internaționale de specialitate), și în general mobilitatea forței de muncă, este un subiect complex care implică atât calități profesionale, atitudini și decizii individuale, cât și mecanisme și elemente de context social și instituțional care constrâng sau favorizează deciziile individuale. Evident, învățământul românesc este în criză, reforme instituționale importante rămânând a fi făcute, iar alte evoluții pozitive majore sunt de dorit, mai ales mai ales la nivelul atitudinilor și mentalităților. Dar aș încerca să pun lucrurile în perspectivă. Sunt dintre cei care cred că este vorba mai degrabă de frământări instituționale inevitabile pe parcursul transformării și evoluției României în cadrul spațiului de dezvoltare al civilizației occidentale, transformări pe care le împărtășim cu prietenii noștri din restul Europei centrale.

Personal, privind la România pe parcursul ultimilor 15 ani de viață în Europa de vest și interacțiune cu colegii din România, văd o țară care a parcurs deja un drum foarte lung într-un interval istoric foarte scurt. Iar România a plecat dintr-o situație mai grea decât alte țări din regiune. Cred că acest lucru indică o anumită tărie și un foarte mare potențial. Există într-adevăr foarte multe frustrări, atât în România, cât și în diasporă, dar trebuie să mergem înainte.

Puteți citi integral acest interviu descărcându-l în format .PDF aici.

Mai jos cităm selectiv câteva din ideile principale pe care le puteți găsi în cadrul acestui interviu:

  • Nu contează unde domiciliezi, contează ce poți face și ce faci practic pentru a ajuta România să devină o țară dezvoltată;
  • În cercetarea științifica nu te muți într-o țară, și cu atât mai puțin „definitiv”, ci te duci de la un laborator de altul, în funcție de unde ai ceva de făcut, un job sau o misiune care corespunde aspirațiilor tale profesionale. Țările sunt doar un context, mai favorabil sau mai puțin favorabil, dar nu motivul in sine;
  • Ideea de brain networking ar presupune lansarea unei inițiative la nivelul fiecărei instituții autonome de cercetare-inovație și educație (universitate, institut, etc) de a constitui un punct (un mic departament) de brain networking care să aibă misiunea precisă de a face conexiunea în mod susținut și eficient între membri diasporei și membri laboratoarelor acelei universități;
  • Importanța diasporei științifice românești nu constă doar în aceea că este românească, ci mai ales în aceea că este globală, este deja integrată cu alte rețele de experți (chimiști, economiști și așa mai departe), și prin aceasta fiecare individ „highly skilled”  poate fi un amplificator al interacțiunilor profesionale care au impact în România;
  • Când atragi într-un proiect românesc un cercetător român experimentat de la o universitate de vârf din Occident, în realitate nu-l aduci numai pe el, ci aduci un întreg laborator și toată rețeaua lui profesională;
  • Brain networking nu este despre cum să recuperam ce n-am avut, ci despre cum să reușim împreună prin prezență și acțiune internațională;
  • Știința este globală, colaborezi cu mulți, dar interacționezi în mod fizic doar cu puțini. În acest sens, ce este „virtual” nu este mai puțin real;
  • Nu mă îndoiesc că disponibilitatea diasporei de a se implica în reforma din România a rămas crescută, iar dimensiunile diasporei chiar au crescut între timp;
  • Rolul diasporei în această discuție nu este să se plângă de oportunitățile pe care eventual nu le are ea însăși în Romania. Din contră, în opinia mea diaspora trebuie să-și asume rolul istoric de a ajuta România să devină un spațiu al oportunităților pentru oamenii de valoare din toată lumea;
  • Trebuie să facem în așa fel încât – păstrând proporțiile – americanii să dorească și ei să vină în România, așa cum poate își doresc să vină în Marea Britanie sau în Olanda pe parcursul carierei lor științifice și vieții lor;
  • Cred că avem nevoie de proiecte majore de țară care să motiveze și să mobilizeze această resursă a națiunii române;
  • Suntem încă în categoria „Modest Innovators” (inovatori slabi), ultima din cele patru categorii de performanță ale Uniunii. (…) De la această realitate dureroasă trebuie să plecăm noi în construirea ofensivei de dezvoltare științifică și tehnologică;
  • Pe termen mediu, să zicem în următorii 5-10 ani, cred că România se poate complace (dacă așa decide să se comporte) să plutească în grupul țărilor aflate în eterna convergență lentă către țările mai dezvoltate  decât ea, ceea ce ar fi o ratare și o mare dezamăgire inclusiv pentru diasporă;
  • Diaspora ar putea face mai mult decât a făcut până acum, și mai ales altfel. Am în vedere aici ceva mai puțin lobby pe lângă urechile tocite ale Statului, și ceva mai multe proiecte cu impact transformator la nivelul experților și al societății și economiei.