Absolventi bine ati venitInstitutul Pro Diaspora Română are plăcerea de a anunţa demararea unui studiu dedicat integrării profesionale în România a tinerilor români absolvenţi de studii în străinătate.

Proiectul abordează două teme principale:

  1. Ce aştepări au absolvenţii români de studii în străinătate de la piaţa muncii din România;
  2. Ce aşteptări au angajatorii din România de la  astfel de absolvenţi.

Obiectivele proiectului:

  • Să identifice şi examineze aşteptările pe care le au absolvenţii români de studii în străinătate faţă de piaţa muncii din România;
  • Să examinze percepţiile generale pe care le au aceşti absolvenţi despre piaţa muncii din România;
  • Să identifice şi examineze problemele cu care aceştia se confruntă atunci când încearcă să se angajeze în România;
  • Să examineze percepţiile generale şi așteptările pe care angajatorii din România le au despre astfel de absolvenți;
  • Să medieze schimbul de informaţie dintre potenţialii angajatori şi absolvenţii români de studii în străinătate.

Studiul are la bază metoda interviului calitativ (qualitative interview approach).

În primul chestionar propus ne vom concentra pe prima temă a studiului nostru, respectiv așteptările absolvenților români de studii în străinătate de la piața muncii din România.

În acest sens invităm absolvenţii români de studii superioare în străinătate (degree students only!) să ne răspundă la o serie de întrebări care au în vedere aşteptările lor de la piaţa muncii din România sau, după caz, experienţa lor profesională în România după terminarea studiilor.

Chestionarul poate fi descărcat în format Word 2003 aici.

Vă rugăm să ne trimiteți răspunsurile dumneavoastră până la data de 20 martie 2014 pe adresa chestionare@prodiasporaromana.org. Interpretarea răspunsurilor primite și studiul final vor fi publicate pe website-ul Institutului Pro Diaspora Română. Menționăm că vom cita răspunsurile primite numai cu acordul dumneavoastră prealabil.

Institutul Pro Diaspora Română vă mulțumește anticipat pentru timpul acordat și vă asigură că răspunsurile dumneavoastră vor fi folosite doar în interes științific.

Pentru orice întrebări sau nelămuriri legate de acest chestionar nu ezitați să ne contactați la adresa de email chestionare@prodiasporaromana.org.

 

 ACORD COMPLETARE CHESTIONAR

Răspunzând întrebărilor din chestionar înseamnă, implicit,  că sunteţi de acord cu următoarele afirmaţii:

  1. Răspunsurile dumneavoatră sunt oferite voluntar și sunt conforme realității.
  2. Răspunsurile dumneavoastră vor fi procesate în mod anomim de către echipa Institutului Pro Diaspora Română și vor fi folosite doar în scop necomercial.
  3. Chestionarul completat de dumneavoastră poate fi păstrat în format digital de către echipa Institutului Pro Diaspora Română pentru referințe sau studii similare viitoare.
  4. Numele dumneavoastră nu va fi folosit sau citat, iar identitatea dumneavoastră nu va fi dezvăluită decât cu acordul dumneavoastră prealabil scris.